Demonstrația practică nr.2

In data de 18.06.2024 s-a desfășurat, în Cluj-Napoca, a doua Demonstrație Practică in România a proiectului care a vizat demonstrarea jocului Pétanque. Activitatea a fost organizată de către Asociația TCADE și Fundația SZIMBIÓZIS din Miskolc cu
ajutorul specializat în terapii pentru copii cu TSA asigurat de Asociația Autism Transilvania (AAT).

La activitate au participat cinci părinți împreună cu copiii lor și un copil însoțit de terapeut. Pe parcursul demonstrației participanții au conștientizat importanța jocului în cadrul procesului de recuperare a copiilor, lucru demonstrat de faptul că toți   s-au implicat în joc, au încercat tehnicile de modelare, promptare și întărire pozitivă cu ajutorul indicațiilor primite, și pe urmă, a urmat o partidă în care au jucat doar părinții, iar copiii au stat pe margine și i-au încurajat. Chestionarele aplicate la final părinților
au relevat faptul că toți au fost extrem de mulțumiți de activitatea la care au participat, totul a fost bine organizat și au învățat cât de important este să petreacă timp cu propriul copil, să interacționeze prin joc cu el, iar acesta la rândul lui să interacționeze
prin joc cu alți copii.

Agenda demonstrației poate fi consultată aici.

Următoarea Demonstrație Practică va viza jocul Rațele și vânătorii și va avea loc in data de 31.07.2024.